Bun venit pe situl nostru! Domnul să te binecuvânteze!

Din scrierile sfintei Bartolomea

"Ce merit aveam eu să mă nasc într-o țară creștină, din părinți buni și atât de grijulii pentru sănătatea mea? Ce merit aveam pentru a mă îmbogăți cu memorie, cu inteligență, voință, un discret talent, ce merit aveam pentru a-mi dărui credința Ta, Botezul, toate Sacramentele și mai ales Euharestia?"

"Ce merit aveam să primesc acea educație optimă în care am cunoscut atât de clar cât poate fi de dulce a te sluji, în care am învățat să te iubesc, în care Tu m-ai atras?".

"Doamne, aceste continue haruri ce mi le dăruiți: lumini, chemări, Împărtășanii, exemple bune, confesori, etc. ce sunt toate aceste, dacă nu semne sensibile ale iubirii ce o aveți față de mine...."

"Am cunoscut cât de mare este iubirea lui Dumnezeu față de mine, ..., doresc să fac și eu ceva pentru un Dumnezeu care-și dă viața din iubire pentru mine".

"Acea binecuvântată caritate față de aproapele prea mult îmi place".

"Să facem tot ce-i posibil, să suferim totul, să ne dăm chiar și sângele pentru binele aproapelui".

"Eu mă recunosc nepricepută, nedemnă, incapabilă de totul, dar dacă Tu vrei, poți să mă faci să fac și miracole. Îți promit că voi face cu plăcere tot ce-mi va fi comandat de cine-ți ține locul. Voi face tot ceea ce refuză iubirea egoistă față de mine însumi, voi face ceea ce simt că le vine greu altora să facă, voi face ceea ce mai mult va fi luat în râs, le voi face cu bucurie, de bună voie și cu o plăcere adevărată".

"Dragul meu Isus..., dacă vrei ceva de la mine trebuie să faci totul Tu, altfel eu voi strica toate operele Tale cele mai frumoase. Însă triumfă în mine cu puterea Ta, arată că instrumentul cel mai nesocotit în mâinile tale atotputernice poate să facă lucruri mari".

"Voi începe să-mi fixez că în cameră, pe stradă, în biserică, în casă și în orice loc voi merge, peste tot mă urmărește dragul meu Mire, nu pentru a mă certa sau a mă pedepsi, ci pentru a mă ajuta, a mă consola, pentru a mă îmbogăți cu harurile sale, pentru a mă feri de pericole, pentru a avea cu mine o continuă relație de iubire și de afecțiune. Mă voi arunca deci imediat cu totul în mâinile sale, îi voi mulțumi pentru această iubitoare continuă companie și-mi voi propune ca și eu, cu harul său să nu-l pierd niciodată din vedere".

"Voi face tot posibilul să-mi scot din mintea mea, din inima mea orice gând inutil, orice grijă, orice imagine, orice neliniște, orice frică, orice prezumție, orice sentiment de orgoliu, de mândrie și voi încerca să intru în sfânta Casă a lui Dumnezeu singură pentru a conversa cu Mirele meu divin, care mă așteaptă".

"Vreau să fiu sfântă, mare sfântă, repede sfântă".

"Am învățat cât de mare este iubirea lui Dumnezeu față de mine, săraca sa slujitoare. El m-a iubit încă din toată eternitatea, chiar când lumea nu exista, chiar când încă eu trebuia să mă nasc El se gândea la mine, mă iubea și-mi pregătea haruri mari".

"Mă iubește cu o iubire infinită, veghează continuu la apărarea mea, profită de toate întâlnirile pentru a-mi da dovezile iubirii sale, continuu îmi este aproape, mi-a iertat toate păcatele, m-a chemat la iubirea sa sfântă și pare că nu este mulțumit până când nu vede că și eu îl iubesc".

"Datorită iubirii sale mi-a pregătit o fericire veșnică în Paradis și caută toate mijloacele ca să o câștig, deoarece nu se consideră fericit, dacă eu nu particip la fericirea sa. Vede că eu nu-i corespund, că-i întorc spatele, îl abandonez, mai mult îl ofensez, însă El nu obosește să mă iubească".

"Pentru ca inima și mintea să fie reumplute de Dumnezeu, trebuie ca inima s-o golim de orice afecțiune pământească, mintea s-o expropriem de orice gând, idee, figură, imagine, etc. pentru că Dumnezeu nu este nici una dintre aceste lucruri și este superior la toate".

"Am rămas uimită cunoscând într-o anumită manieră mărirea lui Dumnezeu. Am terminat meditația cu un sentiment de recunoștință față de acest Dumnezeu atât de mare care oricât ar fi de imens, de neînțeles, nu refuză să coboare pentru a conversa cu creaturile sale, și ajunge până la a se face Mirele lor, Tatăl lor, Prietenul lor, Totul lor, până la a spune că plăcerea sa este să converseze cu fiii oamenilor".

"Dumnezeu este în fața mea, cu mine și în mine. Dumnezeu este în mine cu esența sa, trăiește în mine cu harul său, domnește în mine cu duhul său, se odihnește în mine cu pacea și liniștea sa".

"Cum Dumnezeu este mereu în fața mea, așa trebuie eu mereu să fiu în fața lui. Cum Dumnezeu este mereu cu mine, așa trebuie să fiu eu mereu cu El. Cum Dumnezeu este mereu în mine, așa trebuie să fiu și eu mereu în El".

"Îmi voi supraveghea mult cuvintele și voi încerca să reflectez înainte dacă este bine sau nu să le spun. Voi vorbi mereu bine despre aproapele și despre mine însumi voi evita mereu să vorbesc fie de bine, fie de rău".

"Nu mă voi justifica niciodată, nu mă voi încăpățina în opinia mea și nu voi spune niciodată cuvinte care să se întoarcă în avantajul meu".

"Niciodată nu mă voi plânge de vreun lucru, voi ține ascunse micile mele boli pe care Domnul mi le-ar putea dărui și dacă va binevoi să-mi permită chiar și vreo cruce n-o voi arăta nimănui".

"Nimănui nu voi refuza niciodată orice serviciu îmi va cere, fie că pot, fie că-mi va fi greu".

"Mă voi angaja în obligațiile mele și le voi împlini cu exactitate... Voi evita foarte mult să fac să fiu slujită, în schimb voi încerca mereu să-i slujesc pe alții".

Administrarea Sfântului Mir
Duminică, 1 septembrie 2013, în biserica din Faraoani, 168 de copii au primit sacramentul sfântului Mir în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11.00. După un timp de lungi pregătiri, a venit ziua în care copiii au primit darurile Duhului Sfânt. Pentru început, episcopul Aurel Percă a fost primit cu aplauze... [ continuare ]
Liturghie cu requiem pentru răposații accidentului de pe Valea Uzului
PS Petru Gherghel a prezidat Liturghia de comemorare a 25 de ani de la tragicul accident de pe Valea Uzului în care și-au pierdut viața 27 de persoane (19 din Faraoani, 4 din Valea Mare și 4 din Orbeni). Liturghia a fost celebrată în cimitirul din Faraoani, duminică, 25 august... [ continuare ]
Primiția pr. Marius-Cătălin Alistar, OFMConv.
Parohia Faraoani a avut bucuria ca fratele Marius-Cătălin Alistar, originar din această comunitate, să fie hirotonit preot pentru Ordinul Fraților Minori Conventuali, la 29 iunie 2013, în catedrala "Sfânta Fecioara Maria, Regina" din Iași, de către PS Petru Gherghel... [ continuare ]

© 2006-2013 Parohia Romano-Catolică Faraoani - tel.: +40-234-254015; e-mail: faraoani@gmail.com